Ideile preconcepute si persistenta in greseala

Va salut. Voi scrie azi cateva cuvinte despre cat de usor ne inselam si cat de nedrepti putem fi, fara sa realizam ca suntem.
Putem discrimina judecand o persoana dupa aparente?
Eu am invatat sa nu cred ceea ce vad, sa ma indoiesc chiar si atunci cand chestiunea mi se pare limpede si evidenta. Nu e vorba de suspiciune, nici vorba, ci de modestie: nu sunt asa inteleapta sa judec fara gres o situatie, un om, doar din vazute. Urasc trufia celor care comenteaza atotcunoscatori faptele si deciziile mele, care (ma) stiu ei mai bine decat mine, ma feresc sa cad in acelasi pacat, prefer indoiala.
Asteptand in statie masina, cautam cu sotul meu din ochi potentiali voluntari sa ne ajute sa urcam in autobuzul fara rampa de acces pentru cei in scaun rulant. Ne bucuram daca vedeam zdrahoni sau tineri, pe cei de etnie roma nu-i luam in calcul, ii banuiam detasati de orice interes in ce ne priveste si-n ce priveste orice fapta buna. Nu luam in calcul nici femeile, si cu atat mai putin pe babutele care mergeau cu papornita la piata. Oamenii strazii nu-mi inspirau nici ei incredere. Mi-e jena sa va fac aceste marturisiri si nu, atata vreme cat prin repetitia acestor lectii de viata eu am invatat in timp sa judec totul cu rezerva ideii ca nimic nu este ceea ce pare. Cand sosea masina, cei zdraveni se grabeau sa urce sa-si ocupe locuri pentru ca apoi, de pe scaune, sa priveasca “spectacolul”: o femeie (eu) si o persoana defavorizata de soarta sau de varsta, chinuindu-se  sa urce in autobuz un barbat egal lor, doar imobilizat in scaun rulant.